Luni - Vineri: 9:00-21:00
021. 316. 0657 - între 09.00-13.00
0711. 901. 171 - între 09.00-13.00
0728. 306. 898 - între 14.00-20.00
Consultaţia cardiologică reprezintă etapa iniţială esenţială în evaluarea unui pacient care este suspectat de s boala cardiovasaculară sau are deja o patologie cunoscută în acest sens. Consultaţia cardiologică include discuţia cu medicul despre simptome, factori de risc cardiovascular, antecedente patologice personale sau familiale, apoi examinarea clinică, efectuarea şi interpretarea electrocardiogramei.
Consultaţia cardiologică are un rol foarte important, neputând fi substituită de niciun test, dar având menirea de a determina care anume investigaţii ulterioare sunt necesare fiecărui pacient
Investigație | Prof. Dr. Bogdan A. POPESCU | Dr. Monica ROȘCA Dr. Andreea CĂLIN Dr. Cosmin CĂLIN Dr. Andreea POPESCU | Dr. Marian SIMION
Dr. Anca BURDUCEA |
---|---|---|---|
Consultație cardiologie (ECG inclus) | 600 | 400 | 300 |
Consultație cardiologie de control (in primele 30 zile după cea inițială) | 300 | 300 | 150 |
Consult cardiologic + ECG + ecocardiografie transtoracică generală | 930 | 700 | 400 |
Consult cardiologic + ECG + ecocardiografie transtoracică specială/de contrast | 990 | 800 | - |
Consult cardiologic + ECG + ecocardiografie screening | 830 | 550 | - |
Consult cardiologic + ECG + test de efort | 850 | 700 | 450 |
Consult cardiologic + ECG + ecocardiografie transtoracica + test ECG de efort | 1100 | 900 | 650 |
Consult cardiologic + ECG + ecocardiografie transtoracica + Holter ECG | 1100 | 900 | 600 |
Consult cardiologic + ECG + ecocardiografie transtoracica + Holter TA | 1000 | 850 | 500 |
ECG cu interpretare | 100 | 100 | 50 |
Discuție cardiologică | 300 | 350 | - |
Consultaţia cardiologică este indicată dacă aveţi:
Simptome sau semne cardiologice:
Factori de risc cardiovascular. Dacă sunteţi fumător, supraponderal, sedentar, aveţi diabet zaharat sau niveluri crescute ale colesterolului în sânge, rude cu boli de inimă sau accident vascular cerebral la vârsta tânără (<55 ani), este recomandată efectuarea unei consultaţii cardiologice. Descoperirea precoce a semnelor de ateroscleroza şi introducerea rapidă a măsurilor de prevenţie cardiovasculară vor reduce semnificativ riscul de boli severe cardiace sau cerebro-vasculare.
Hipertensiune arterială. Deşi hipertensiunea arterială este cel mai adesea asimptomatică (nu aveţi simptome chiar dacă valorile tensiunii sunt crescute), netratată corespunzator poate avea consecinţe extrem de grave, uneori ireversibile. Un consult cardiologic este de asemenea recomandat.
Boli cardiovasculare cunoscute. Majoritatea bolilor cardiovasculare (ale arterelor coronare, valvelor cardiace sau muşchiului cardiac) necesită urmărire cardiologică periodică (anuală dacă starea clinică este stabilă sau mai frecventă, când se modifică ceva în simptomatologia pacientului sau este necesară urmărirea periodică a unor parametri obiectivi).
Electrocardiograma. Odată ajunşi la cabinet, asistenţa vă va efectua o electrocardiogramă. Aceasta este obligatorie pentru orice consult cardiologic. Veţi fi rugaţi să vă descoperiţi toracele şi să vă asezaţi întins pe un pat. Vi se vor amplasa pe torace şi la nivelul antebraţelor şi gleznelor electrozi care, conectaţi prin fire la electrocardiograf, vor înregistra activitatea electrică a inimii (semnalele electrice care determină bătăile inimii).
Măsurarea tensiunii arteriale. Vi se va monta o manşetă la nivelul braţului, care se va umfla (până când zgomotele arteriale nu se vor mai auzi la auscultaţia cu stetoscopul) şi apoi dezumfla uşor pentru măsurarea tensiunii arteriale sistolice şi diastolice. În anumite situaţii, tensiunea arterială se va măsura iniţial în poziţie culcat şi apoi după ridicarea în picioare.
Anamneza. Medicul va studia istoricul medical (documente medicale vechi). Va avea o discuţie amănunţită cu dumneavoastră despre simptome, factori de risc cardiovascular, antecedente patologice personale sau familiale, tratamentul pe care îl urmaţi. Va interpreta electrocardiograma şi va evalua valoarea tensiunii arteriale.
Examenul obiectiv. Medicul va palpa regiunea precordială, toracele posterior, abdomenul, pulsul arterial periferic. Cu stetoscopul va asculta cordul, toracele posterior, carotidele şi arterele femurale. Va examina membrele inferioare.